Raportul reuniunii de proiect Comenius la Beclean,România


În cadrul Proiectului Comenius „OUR RICH DIVERSITY IS OUR COLLECTIVE STRENGTH”, având numărul de referință 13–PM–166–BN–TR, a avut  loc a cincea reuniune de proiect, la Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi”Beclean-România în perioada 18-22 mai 2015. La reuniune au participat 28 de profesori şi elevi din şcolile partenere, adică din Polonia, Grecia, Turcia şi Cehia. Întâlnirea a vizat prezentarea produselor realizate de fiecare şcoală parteneră până la momentul vizitei, organizarea unor activităţi de promovare a parteneriatului, prezentarea sistemului educațional românesc, valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale, ameliorarea competențelor de comunicare în limba engleză-limba proiectului. Programul reuniunii a fost stabilit de comun acord cu partenerii de proiect, prin contacte realizate prin intermediul internetului (prin mail sau pe facebook).



18.05.2015

Cea dintâi zi a reuniunii a debutat cu  vizitarea şcolii gazdă. Delegaţiile au fost primite cu entuziasm. S-a vizitat școala pe cele trei segmente-preşcolar, primar şi gimnazia.S-au purtat discuții în legătură cu panourile Comenius realizate, s-au aflat detalii despre sistemul de învățământ românesc și despre specificul școlii.
După-masa s-a vizitat staţiunea Băile Figa- locaţie realizată din fonduri europene. Programul zilei a continuat cu deschiderea oficială a reuniunii. Manifestarea a fost găzduită de CSMC ,, Sf. Andrei”. Alături de delegaţiile Comenius, la activitate au  participat reprezentanţi ai comunităţii locale, părinţi, elevi, cadre didactice. Programul artistic a fost realizat în parteneriat de către şcoala gazdă cu Şcoala Gimnazială Nimigea, cu Colegiul Naţional ,,Petru Rareş” şi ,,Clubul elevilor” Beclean. La finalul activităţii oaspeţii au gustat din preparate tradiţionale româneşti ( oferite de cadre didactice şi părinţii şcolii) şi au vizionat un material ,,Remember-mobilităţi Comenius”.

18.05.2015

Programul zilei a debutat cu vizitarea municipiului Bistriţa- loc încărcat de patina timpului, unde istoria şi prezentul se îmbină armonios. S-au vizitat următoarele obiective:
  • Biserica Ortodoxă ,,Coroana”-cel mai vechi monument al Bistriţei ( 1270-1280)
  • Casa Argintarului  –clădire ce păstrează, în mod unitar, cea mai frumoasă arhitectură renascentistă a unei locuinţe de patrician din Transilvania. Are un plan tipic pentru arhitectura acelor vremuri, cu ateliere la parter şi camere de locuit la etaj.
  • Ansamblul Sugălete- cel mai lung şir de imobile medievale cu arcade la parter din România.
  • Biserica Evanghelică-amplasată în centrul Bistriţei, este cel mai important monument al oraşului, fiind considerată emblema burgului. Este cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renaşterii, fiind o combinaţie de elemente ale diferitelor stiluri arhitecturale şi de artă, pornind de la romanic şi gotic şi continuând cu stilul renascentist. Pentru a permite vizitatorilor să vadă de la înălţime panorama Bistriţei, centrul istoric şi pietonalul Liviu Rebreanu a fost montat un lift modern, care a fost dat în folosinţă în luna iunie a anului 2012.
  • Complexul muzeal Bistriţa-Năsăud -muzeul cuprinde secţii de etnografie, artă populară, ştiinţele naturii, artă plastică, istorie şi arheologie.      
Programul zilei a continuat cu vizitarea castelului Dracula şi a lacului de acumulare, respectiv a barajului de la Colibiţa.



20.05.2015

Primul obiectiv din programul acestei zile a constituit vizitarea Salinei Turda. Aceasta reprezintă un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, au făcut ca istoria şi legenda să se împletească armonios aici.
Programul zilei a continuat cu vizitarea unor obiective istorice şi turistice din Cluj-Napoca. Primul popas a fost în Piaţa Unirii. Aceasta reprezintă piaţa centrală a oraşului şi una dintre cele mai vechi din oraşele central şi est-europene. Pe cele patru laturi ale sale  se găsesc case şi palate (neo)renascentiste, baroce şi eclectice, cum sunt. În mijlocul pieţei se află biserica gotică Sf. Mihail şi grupul statuar Matei Corvin; un alt grup statuar închinat eroilor-martiri ai Revoluţiei de la 1989, care au murit în această piaţă, se află într-un colţ al unei străduţe paralele. Deosebit de impresionantă a fost şi Catedrala ortodoxă- unul din principalele edificii religioase din municipiul Cluj-Napoca. Clădirea are o vastă colecţie de arta veche, manuscrise, cărţi vechi, tipărituri, documente despre istoria bisericească, şi despre trecutul neamului românesc. Muzeul Etnografic al Transilvaniei  a fost un alt punct al vizitei.  

21.05.2015


Programul zilei a debutat cu interasistenţe la lecţii: istorie, engleză ( ciclul primar şi gimnazial), educaţie fizică. S-au vizitat cabinetele şi laboratoarele din şcoală. S-a discutat despre sistemul de învăţământ românesc. A avut loc şi şedinţa de lucru a coordonatorilor de proiect în care s-au analizat produsele realizate de fiecare ţară în parte, s-au stabilit aspecte legate de raportul final şi despre website-ul proiectului http://ordiocs2013-2015.wix.com/ordiocs. A urmat vizita oficială la Primăria oraşului Beclean. Primarul oraşului a evidenţiat importanţa proiectelor şi fondurilor europene pentru dezvoltarea oraşului şi oportunitatea oferită de acestea pentru sistemul de învăţământ românesc.
La finalul zilei, s-a vizitat Herghelia de Armăsari din apropierea oraşului Beclean. S-au putut admira exemplarele din grajduri sau la antrenamentele zilnice şi s-au făcut  plimbări călare sau cu trăsura.  


22.05.2015

Ultima zi a reuniunii a debutat în şcoală cu aprecieri sau concluzii despre mobilitate şi cu înmânarea certificatelor de participare. Programul zilei a continuat cu o excursie tematică, având ca finalitate Mănăstirea Bârsana- locaş de cult aflat în patrimoniul UNESCO. Mănăstirea este situată pe Valea Izei, în Maramureş- considerat una din cele mai bine păstrate zone ale Europei din perspectiva antropologiei culturale şi a etnografiei. Bisericile din lemn din Maramures sunt expresii excepţionale ale moştenirii culturale ale acestei minunate arii muntoase din nordul României şi din acest motiv 8 din aceste biserici au fost incluse în Patrimoniul Mondial al UNESCO în 1999.

Concluzii:

Modul în care școala gazdă și-a îndeplinit sarcinile a fost evaluat în mod pozitiv. Programul stabilit de şcoala gazdă a fost echilibrat şi variat totodată, îmbinând activităţile pe tema proiectului cu excursiile de documentare. Invitaţii au avut ocazia să cunoască şi să admire locuri şi obiective de o mare frumuseţe şi importanţă culturală. Au  fost profund impresionaţi de frumuseţile României, de amestecul dintre tradiţional şi modern, de faptul că deşi suntem la mii de kilometri distanţă avem multe lucruri asemănătoare. Sesiunile de lucru din şcoală, întâlnirile cu oficialităţile locale, programul artistic, excursiile sau vizitele tematice au familiarizat partenerii din proiect cu specificul local şi au dus la o mai bună cunoaştere a identităţii, tradiţiilor şi spiritualităţii româneşti.
Reuniunea a demonstrat încă o dată beneficiile implementării proiectelor europene.

Astfel de proiecte, menite să reunească persoane aparţinînd unor civilizaţii diferite, reuşesc să lupte realmente contra prejudecăţilor, xenofobiei, rasismului, promovând, înainte de toate, respectul pentru diferite expresii culturale tradiţionale, contribuind totodată la facilitarea dialogului intercultural şi la înţelegerea diversităţii ca forţă colectivă.

Mobilitatea transnațională a fost diseminată la următoarele adrese pe plan  local, regional:national
http://bistritanasaud.transilvania-tv.ro/reuniune-de-proiect-la-beclean-galerie-foto/http://www.rasunetul.ro/reuniune-de-proiect-comenius-la-becleandar și în presa din Turcia:                               
http://besni.meb.gov.tr/www/yazardan-romanya-beclean-belediye-baskani-nicolae-moldovana-anlamli-hediye/icerik/1216http://besni.meb.gov.tr/www/ucgoz-ortaokulu-romanyada/icerik/1215
                                            
                                                             
          NOTĂ
            Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieții. Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei si Formarii Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.
                                                                                          

0 comentarii:

Reuniune de proiect Comenius, la Beclean




În perioada 18-22 mai 2015, Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi“ Beclean a fost gazda ultimei reuniuni de proiect multilateral Comenius „Our rich diversity is our collective strength”, cu numărul de referinţă 13-PM-166-BN-TR, cu finanţare de la Comisia Europeană. Au participat 28 de profesori şi elevi din ţările partenere-Turcia, Polonia, Grecia, Cehia. 







În perioada 18-22 mai 2015, Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi“ Beclean a fost gazda ultimei reuniuni de proiect multilateral Comenius „Our rich diversity is our collective strength”, cu numărul de referinţă 13-PM-166-BN-TRcu finanţare de la Comisia Europeană. Au participat 28 de profesori şi elevi din ţările partenere-Turcia, Polonia, Grecia, Cehia. Întâlnirea a vizat prezentarea produselor realizate de fiecare şcoală parteneră până la momentul vizitei, organizarea unor activităţi de promovare a parteneriatului, prezentarea sistemului educațional românesc, valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale, ameliorarea competențelor de comunicare în limba engleză-limba proiectului. S-au purtat discuţii despre website-ul comun şi despre raportarea finală. Delegaţiile au luat contact cu sistemul educaţional românesc prin participarea la activităţi curriculare şi extracurriculare organizate în cadrul şcolii. Vizitarea instituţiei a cuprins cele trei segmente-preşcolar, primar, gimnazial. Sesiunile de lucru din şcoală, întâlnirile cu oficialităţile locale, programul artistic realizat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Nimigea, cu Colegiul Naţional ,,Petru Rareş” sau ,,Clubul elevilor” Beclean, excursiile sau vizitele tematice au familiarizat partenerii din proiect cu specificul local şi au dus la o mai bună cunoaştere a identităţii, tradiţiilor şi spiritualităţii româneşti.
Astfel de proiecte, menite să reunească persoane aparţinînd unor civilizaţii diferite, reuşesc să lupte realmente contra prejudecăţilor, xenofobiei, rasismului, promovând, înainte de toate, respectul pentru diferite expresii culturale tradiţionale,
contribuind totodată la facilitarea dialogului intercultural şi la înţelegerea diversităţii ca forţă colectivă.

0 comentarii:

Copyright © 2013 Comenius Beclean